Tarifele pentru apelurile din România către statele din Spațiul Economic European vor fi plafonate, de la 15 mai

Tarifele pentru apelurile din România către statele din Spațiul Economic European vor fi plafonate, de la 15 mai
Publicat: 15/04/2019, 11:10

Apelurile internaționale în SEE (statele Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein) sunt apelurile făcute atunci când consumatorul, aflat în țara unde deține abonamentul, sună pe cineva din altă țară din SEE, în comparație cu apelurile în roaming, care sunt apelurile efectuate de utilizator atunci când călătorește în străinătate.

Plafoanele tarifare de 0,19 euro pe minut pentru apeluri și 0,06 euro pentru SMS se aplică doar apelurilor și SMS-urilor către numere din SEE care sunt tarifate în funcție de consumul efectiv, nu și celor care sunt incluse în abonamente/ (extra) opțiuni deja achiziționate. Totuși, după epuizarea minutelor sau SMS-urilor incluse, tariful aplicabil trebuie să respecte plafonul reglementat.

Aria de aplicare a acestor plafoane este identică ariei de aplicare a regulamentul european „Roam like at home”. Mai exact, tarifele plafonate pentru convorbirile internaționale se aplică în statele UE, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein. De asemenea, acestea sunt valabile și pe anumite teritorii europene „îndepărtate”, respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, în insulele Ĺland.

În schimb, aplicarea acestor prevederi pentru apelurile sau SMS-urile către numere din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv către numere din Gibraltar depinde de evoluția negocierilor privind Brexit-ul.

Plafoanele pentru comunicațiile în interiorul UE sunt valabile pentru o perioadă de cinci ani, începând cu 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile din Regulamentului (UE) 2018/1971 al Parlamentului European și al Consiliului.

„Potrivit Regulamentului (UE) 2018/1971, prețurile ridicate pentru comunicațiile în interiorul UE reprezintă un obstacol în calea funcționării pieței interne, deoarece acestea descurajează căutarea și achiziționarea de bunuri și servicii de la un furnizor situat într-un alt stat membru. Prin urmare, a fost necesar să se stabilească limite specifice și proporționale la prețul pe care furnizorii de servicii de comunicații interpersonale accesibile publicului bazate pe numere îl pot percepe consumatorilor pentru comunicații în interiorul UE pentru a elimina astfel de prețuri ridicate”, au precizat reprezentanții ANCOM.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Reguli la bloc 2024. Asociația de proprietari te obligă. Vei fi sancționat
Ajutor de stat pentru montarea repartitoarelor de încălzire, Cine îi primește
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță